Monitorul Oficial numărul 611 din 29 juin 2024 (Partea I)

Cuprins:

  1. Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice. Nr. 88 / 28 Iunie 2024, Guvernul României
    Ordonanță de urgență
    Guvernul României
  2. Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru desfășurarea activităților integrate aferente emiterii și transmiterii deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii. Nr. 89 / 28 Iunie 2024, Guvernul României
    Ordonanță de urgență
    Guvernul României
  3. Ordonanță de urgență pentru aprobarea unor măsuri temporare referitoare la salarizarea grefierilor și a altor categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, a personalului de instruire de specialitate juridică propriu și a personalului de instruire de specialitate juridică colaborator din cadrul Școlii Naționale de Grefieri, precum și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Legii nr. 11/2024 privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice. Nr. 93 / 28 Iunie 2024, Guvernul României
    Ordonanță de urgență
    Guvernul României
  4. Ordonanță de urgență pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România. Nr. 94 / 28 Iunie 2024, Guvernul României
    Ordonanță de urgență
    Guvernul României
  5. Hotărâre privind actualizarea valorilor de inventar, a denumirii, a adresei și a descrierii tehnice ale unor bunuri imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Harghita. Nr. 698 / 21 Iunie 2024, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  6. Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia . Nr. 719 / 28 Iunie 2024, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României
  7. Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.182/2022 privind aprobarea structurii organizatorice și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Agenției Naționale Anti-Doping . Nr. 720 / 28 Iunie 2024, Guvernul României
    Hotărâre
    Guvernul României

Descărcați documentul