Monitorul Oficial numărul 648 din 24 August 2016 (Partea I)

Cuprins:

  1. Ordin privind aprobarea Protocolului încheiat între Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și Ministerul Tineretului și Sportului privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinți dețin certificate doveditoare ale calității de revoluționar eliberate în temeiul Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Nr. 73 / 19 Iulie 2016, Secretariatul De Stat Pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimu
    Ordin
    Secretariatul De Stat Pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimu
  2. Ordin privind stabilirea instituțiilor financiare care au obligația de declarare, categoriile de informații privind identificarea contribuabililor, precum și informațiile de natură financiară referitoare la conturile deschise și/sau închise de aceștia la instituțiile financiare, instituțiile financiare nonraportoare din România și conturile excluse de la obligația de declarare, regulile de conformare aplicabile de către aceste instituții în vederea identificării conturilor raportabile de către acestea, precum și procedura de declarare a acestor informații și a normelor și procedurilor administrative menite să asigure punerea în aplicare și respectarea procedurilor de raportare și diligență fiscală prevăzute în instrumentele juridice de drept internațional la care România s-a angajat. Nr. 1939 / 18 August 2016, Ministerul Finanțelor Publice
    Ordin
    Ministerul Finanțelor Publice
  3. Ordin privind acordarea acreditării pentru nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „sănătate și asistență pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical generalist“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Colegiul Particular „Vasile Goldiș“ din municipiul Arad. Nr. 4687 / 4 August 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice
    Ordin
    Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice
  4. Ordin privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală Sanitară „Eugen Nicoară“ din municipiul Sighișoara. Nr. 4692 / 4 August 2016, Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice
    Ordin
    Ministerul Educației Naționale și Cercetării științifice
  5. Normă pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Norma nr. 26/2014 privind transferul participanților între fondurile de pensii administrate privat. Nr. 36 / 11 August 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară
    Normă
    Autoritatea de Supraveghere Financiară

Descărcați documentul