Monitorul Oficial numărul 358 din 15 Mai 2014 (Partea I)

Cuprins:

  1. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. Nr. 120 / 6 Martie 2014, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  2. Decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II teza finală din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Nr. 155 / 18 Martie 2014, Curtea Constituțională a României
    Decizie
    Curtea Constituțională a României
  3. Ordin privind aprobarea Metodologiei pentru desfășurarea concursului de rezidențiat în medicină, sesiunea 29 iunie 2014, pentru posturile și pe locurile rămase neocupate în sesiunea 17 noiembrie 2013. Nr. 220 / 12 Mai 2014, Ministerul Educației Naționale
    Ordin
    Ministerul Educației Naționale
  4. Ordin privind aprobarea Metodologiei pentru desfășurarea concursului de rezidențiat în medicină, sesiunea 29 iunie 2014, pentru posturile și pe locurile rămase neocupate în sesiunea 17 noiembrie 2013. Nr. 484 / 5 Mai 2014, Ministerul Sănătății
    Ordin
    Ministerul Sănătății
  5. Hotărâre privind aprobarea cotizațiilor și taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice și juridice, și pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar. Nr. 35 / 24 Aprilie 2014, Camera Auditorilor Financiari din România
    Hotărâre
    Camera Auditorilor Financiari din România

Descărcați documentul