Lege privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. Nr. 118 / 20 Iunie 2019, Parlamentul României
Lege
Parlamentul României
Decret pentru promulgarea Legii privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. Nr. 518 / 20 Iunie 2019, Președintele României
Decret
Președintele României
Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu - Raport privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația - COM (2019) 126 final. Nr. 28 / 19 Iunie 2019, Senatul României
Hotărâre
Senatul României
Hotărâre referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană și EUROGRUP Semestrul european 2019: evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește reformele structurale, prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice, precum și rezultatele bilanțurilor aprofundate efectuate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1.176/2011 - COM (2019) 150. Nr. 29 / 19 Iunie 2019, Senatul României
Hotărâre
Senatul României
Ordin privind stabilirea modelelor de cerere de acord de principiu pentru finanțarea investițiilor în cadrul Programului de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare. Nr. 217 / 20 Iunie 2019, Comisia Națională de Strategie și Prognoză
Ordin
Comisia Națională de Strategie și Prognoză
Ordin privind încetarea valabilității titlului de parc industrial acordat Societății STONEXTRACT - S.R.L.. Nr. 1956 / 18 Iunie 2019, Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice
Ordin
Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice
Ordin privind modificarea anexei la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 202/2018 pentru aprobarea tarifului reglementat practicat de operatorul pieței de energie electrică. Nr. 153 / 24 Iunie 2019, Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin
Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin privind stabilirea venitului unitar pentru anul 2019 și aprobarea prețurilor reglementate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat realizată de Societatea AMARAD DISTRIBUȚIE - S.R.L.. Nr. 154 / 24 Iunie 2019, Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin
Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin privind modificarea și completarea Metodologiei de determinare și monitorizare a supracompensării activității de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 84/2013. Nr. 155 / 24 Iunie 2019, Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin
Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 123/2017 privind aprobarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență și a unor prevederi privind modul de facturare a acesteia. Nr. 156 / 24 Iunie 2019, Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei
Ordin
Autoritatea Națională de Reglementareîn Domeniul Energiei